Fiul lui George Mihaita si-a condus echipa din postura de antrenor spre un succes de rasunet la Abu Dhabi.
Patru luptatori au reprezentat Romania la Cupa Mondiala Profesionista de Jiu Jitsu Brazilian, toti componenti ai echipei Absoluto BJJ. Trei dintre acestia s-au intors cu medalii, doua de aur si una de argint. Competitia care a avut loc in Orientul Mijlociu este cea mai premiata din lumea artelor martiale, cu recompense in valoare de peste un milion de dolari. Turneul este organizat chiar de fratele seicului din Emiratele Arabe Unite, care practica acest stil si chiar are centura neagra. Ion Pascu a reusit sa invinga opt adversari inainte de a urca pe cea mai inalta treapta a podiumului, iar Camil Moldoveanu, triplu campion european, a luat si el aurul la categoria sa, primind 5.000 de dolari pentru aceasta performanta. Doar antrenor din cauza unei accidentari La turneul de la Abu Dhabi ar fi trebuit sa participe si Tudor Mihaita , chiar cel care a pus bazele echipei Absoluto BJJ. Tudor, fiul marelui actor George Mihaita, a fost nevoit sa se multumeasca in cele din urma doar cu statutul de antrenor, din cauza unei accidentari pe care a suferit-o inaintea turneului de la Abu Dhabi.